Program detaliat
Ziua 1. BUCURESTI - BUDAPESTA (cca. 850 km)
Plecare din Bucuresti la 6.00 din parcarea de la Academia Militara (Universitatea de Aparare Carol I - acces dinspre Metrou Eroilor), spre Budapesta. Optional croaziera pe Dunare la Budapesta (45 € cu cina bufet suedez), pentru a admira principalele obiective ale capitalei Ungariei: Parlamentul, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Basilica Sf. Matyas, Palatul Regal, Stanca Gellert. Cazare in zona Budapesta, la hotel Expo Congress/ ibis Styles/ similar.
Ziua 2. DONOVALY - CRACOVIA - VARSOVIA (cca. 690 km)
Mic dejun. Plecam spre Polonia, traversand Slovacia spre Donovaly (960 m alt) cea mai populara statiune montana, situata in Parcul National Tatra Joasa, unde ne vom opri pentru cateva fotografii, dupa care vom continua spre Cracovia, fosta capitala regala. Vizitam Castelul Wawel, unde admiram Catedrala - (sec. XI-XIV) care era odinioara locul ceremoniilor de incoronare a regilor Poloniei, si Castelul Regal renascentist, care se distinge prin aspectul sau monumental. Traseul continua spre Varsovia pentru cazare.
Ziua 3. VARSOVIA - GDYNIA (cca. 375 km)
Mic dejun. Vizitam Varsovia, capitala Poloniei, care a renascut aproape miraculos dupa cel de al 2-lea Razboi Mondial (care a distrus aproximativ 85% din oras), mandrindu-se azi cu zona sa istorica, declarata monument UNESCO, unde admiram: Palatul Regal cu aspectul sau de sec. XVII, Coloana Sigmund a regelui care a facut din Varsovia capitala celui mai mare regat al Europei medievale, Catedrala Sf. Ioan, reconstruita in stilul gotic al sec. XIV, Piata Centrala cu monumentul Sirenei - simbolul orasului, Barbacanul - o structura fortificata care odinioara avea rol de aparare a portii principale de intrare. Dupa timpul liber alocat pentru un moment de relaxare pe stradutele pitoresti ale Varsoviei, plecam spre Gdynia / Swinoujscie, unde ne imbarcam pe ferryboat si vom traversa Marea Baltica spre Kalskrona / Ystad, avand cazare in cabine cu 4 paturi (suplimentul pentru camera single NU se aplica la cazarea pe ferryboat).
Ziua 4. KALSKRONA - CASTELUL KALMAR - STOCKHOLM (cca. 495 km)
Sosim la Karlskrona, port inclus in patrimoniul UNESCO, singurul oras din Suedia ce si-a pastrat arhitectura baroca a strazilor inca de la fondarea sa in 1680. Amplasat pe 30 de insule pe care au fost construite o serie de fortificatii, orasul s-a dezvoltat datorita santierului naval, devenind in sec. XVIII unul din cele mai mari centre industriale ale tarii. Pornim spre Kalmar, unul din cele mai importante orase ale Suediei intre sec. al XIII-lea si al XVII-lea. Situat pe coasta, are ca principal punct de atractie castelul Kalmar, excelent conservat, locul unde au fost unite regatele Norvegiei, Suediei si Danemarcei prin semnarea Uniunii Scandinave in 1327. Dupa ce fotografiem impresionantul castel, continuam traseul spre Stockholm, construit pe 14 insule, unul dintre cele mai frumoase orase europene. Incepem vizita cu un tur pietonal: Gamla Stan - cel mai vechi cartier cu stradute pitoresti, fatade de sec. XVII si o atmosfera medievala unica, unde descoperim: Palatul Regal pazit de Garzile Nationale, un edificiu baroc construit in sec. XVIII si Catedrala (sec. XIV) - locul ceremoniilor de casatorie a monarhilor suedezi. Continuam spre Piata Centrala (Stortorget) controlata odinioara de comerciantii germani, unde vom admira vechea cladire a Bursei (sec XVIII) detinuta din 1912 de Academia Suedeza care gazduieste Muzeul Nobel si Biblioteca Nobel. Urmeaza Biserica Germana, construita in sec. al XIV-lea din piatra, cu un interior baroc deosebit, Palatul Parlamentului cu frumoasa sa arhitectura neoclasica impletita cu elemente ale renasterii si barocului, Opera Regala Suedeza gazduita de o cladire superba de sec. XVIII. Seara intoarcere la hotelul din Stockholm pentru cazare, la Ten Hotel BW Signature Collection/ similar.
Ziua 5. STOCKHOLM - Castelul DROTTNINGHOLM
Mic dejun. Dedicam intreaga zi explorarii capitalei Suediei (pietonal si contra cost, cu transportul public), oras plin de istorie si de atractii dintre cele mai diverse: Primaria, cu inconfundabilul sau turn din caramida este probabil cea mai cunoscuta cladire din Stockholm, datorita premiilor Nobel care se decerneaza de aici (in Sala Albastra si Sala Aurie). Optional rezervare tur privat cu ghid local in Primarie (25 €). Tot optional, va propunem o croaziera cu vaporasul la Castelul Drottningholm (35 €, nu include biletul de intrare in castel), supranumit “Versailles-ul suedez”, resedinta oficiala a Casei Regale Suedeze, unul dintre cele mai frumoase palate baroce de sec. XVII din nordul Europei. Timp liber pentru vizite individuale si momente de relaxare in atmosfera unica a orasului Stockholm. Recomandam vizita la Muzeul Vasa - cel mai vizitat muzeu din intreaga Scandinavie, cu exponate valoroase, intacte, de sec. XVII si Muzeul Skansen - cel mai vechi muzeu in aer liber din Stockholm, un fel de Suedie rurala in miniatura. Seara, cazare la acelasi hotel din zona Stockholm.
Ziua 6. STOCKHOLM - UPPSALA - OSLO (cca. 575 km)
Mic dejun. Dimineata pornim spre Uppsala, centrul ecleziastic si universitar al Suediei, unul dintre cele mai vechi orase, unde vom vizita Catedrala, cea mai mare si inalta catedrala de sec. XIII din Scandinavia, loc de incoronare a regilor suedezi, care impresioneaza prin arhitectura sa gotica si prin bogatia de vitralii. Urmeaza Universitatea - fondata in sec. al XV-lea, cea mai veche universitate din Scandinavia si printre cele mai prestigioase ale Europei de Nord si Castelul Regal construit de regele Gustav Vasa, in sec al XVI-lea cand Suedia incepea sa devina o mare putere in Europa. Dupa amiaza plecam spre Norvegia, cu una din cele mai frumoase tari din lume, in care regasim farmecul rece al fiordurilor, ghetari spectaculosi, lacuri cristaline si locuri pline de traditii si legende scandinave. Vom descoperi aici orase in care stilul architectural traditional se imbina armonios cu cel modern, muzee cu tematica variata si nu in ultimul rand capitala tarii, Oslo, una dintre principalele atractii, unde vom ajunge in cursul serii si vom vizita Parcul Frogner, decorat cu 192 de sculpturi din granit, bronz si fier realizate de sculptorul Gustav Vigeland. Cazare in zona Oslo, la Comfort Hotel Runway/ similar.
Ziua 7. OSLO
Mic dejun. Dedicam intreaga zi explorarii orasului Oslo, metropola plina de viata a Norvegiei: Primaria - una dintre cele mai cunoscute cladiri din Oslo, locul unde se decerneaza anual Premiul Nobel pentru Pace, Fortareata si Castelul Akershus care au jucat un rol hotarator in istoria orasului, Opera - un edificiu cultural modern si luxos construit in 2008. Ne indreptam apoi spre Gara Centrala si spre Buleverdul Karl Johans Gate - principala strada din Oslo plina de cafenele, restaurante, cluburi, magazine si de forfota vesela a turistilor. In capatul ei vom descoperi Palatul Regal - pazit de Garzile Nationale si care a fost construit in sec. al XIX-lea in stil neoclasic ca resedinta a familiei regale a Norvegiei. Nu ratam Catedrala - construita in sec. al XVII-lea in stil baroc, care pastreaza amvonul si orga originala si vitralii realizate de Emanuel Vigeland, Parlamentul - construit in sec. al XIX-lea, Teatrul National - inaugurat la 1899 si Universitatea - cea mai veche din Norvegia. Timp liber ptentru vizite individuale si cumparaturi. Recomandam vizita la Muzeul Corabiilor Vikinge care expune 3 nave vikinge de sec. IX intr-o stare excelenta, si alte artefacte, sau “explorarea” celui mai polular port din Oslo, Aker Brygge, intr-o atmosfera tipica orasului, cu magazine si restaurante cu specific pescaresc. Cazare la acelasi hotel din zona Oslo.
Ziua 8. OSLO - GOTEBORG - HELSINGOR - COPENHAGA (cca. 565 km)
Mic dejun. Ne deplasam catre Göteborg, cel mai mare port al Suediei si al doilea mare oras al tarii, recunoscut pentru atmosfera cosmopolita de care ne vom bucura in plimbarea noastra pietonala: Opera - o cladire moderna in stil post-modernist, Turnul Utkiken - un zgarie-nori de 83 m inaltime, Piata Gustav Adolf sau Stortoget, cu statuia lui Gustav II Adolf- “Regele de Aur”, fondatorul orasului Göteborg, amplasata in fata Vechii Primarii - din sec. al XVII-lea, considerata cea mai veche cladire din oras. Urmeaza Vechea Bursa - de sec. XIX in stil neoclasic, Catedrala - construita din granit si placi de cupru, cele mai vechi parti ale sale datand de la 1633, Teatrul Stora - din sec. al XIX-lea in stil renascentist si Universitatea. Pornim spre Danemarca, traversand cu ferryboat-ul la Helsingør si trecand pe langa cel mai renumit castel din Danemarca, Castelul Kronborg - cu frumoasa sa arhitectura renascentista de sec. XVI imortalizat de Shakespeare prin anii 1600 cand l-a ales ca loc al tragediei lui Hamlet. Sosire la Copenhaga pentru cazare, la Hotel Lautrup Park/similar.
Ziua 9. COPENHAGA - Castelul FREDERIKSBORG - Palatul FREDENSBORG
Mic dejun. Exploram cel mai mare oras din Scandinavia, Copenhaga: Palatul Christiansborg- resedinta regala in sec. XV-XVIII, Piata Noua a Regelui - dominata de statuia ecvestra a regelelui Christian V, Canalul si Portul Nyhavn - cu cladiri de sec. XVII si XVIII viu colorate si Palatul Amalienborg de sec. XVIII in stil rococo - resedinta familiei regale daneze. Apoi facem cunostinta cu Mica Sirena - simbolul orasului, a carei poveste isi are originile in basmul cu acelasi nume al lui Hans Christian Andersen si ne indreptam spre Biserica de Marmura - impunatoare, cu o cupola inspirata de Biserica Sf. Petru din Roma si spre Biserica Alexander Nevski construita in sec. XIX, in stilul rusesc, cu o frumoasa fatada din caramida rosie si gri. Incheiem turul la Palatul Rosenborg - cu frumosul sau stil renascentist si la Primaria - o minune arhitectonica de sec XX, in stilul national romantic, inspirat de arhitectura medievala daneza si norvegiana. Dupa amiaza, timp liber in Copenhaga sau excursie optionala la Castelele Frederiksborg si Fredensborg (50 € - pretul nu include biletul de intrare in castele). Incepem vizita cu castelul Frederiksborg, cel mai vast palat renascentist din Scandinavia, construit pe 3 mici insulite in mijlocul lacului Slotsoen. Supranumit Versailles-ul Nordului, este amenajat astazi ca muzeu, gazduind o mare colectie de portrete, de la picturi clasice pana la arta moderna. Continuam excursia optionala admirand Palatul Fredensborg, cea mai utilizata dintre resedintele regale daneze, pitoresc amplasat pe malul lacului Esrum. In timp ce cladirea era inca in constructie, aici s-a semnat tratatul de pace din 1720 intre Danemarca, Norvegia si Suedia, denumirea palatului insemnand literal “Castelul Pacii”. Construit in stil baroc si chiar cu unele elemente rococo, palatul este amplasat in unele din cele mai mari gradini baroce din tara, cu alei largi, strajuite de copaci, care pornesc radial de la palat. Intoarcere pentru cazare la acelasi hotel din zona Copenhaga.
Ziua 10. COPENHAGA - HAMBURG - BERLIN (cca. 625 km)
Mic dejun. Parasim Danemarca traversand in Germania spre Hamburg- “poarta catre lume a Germaniei”, despre care vorbesc de la sine monumentele din turul pietonal: Biserica Sf Mihail (sec. XVII, stil baroc), Camera de Comert sau Bursa - cea mai veche din Germania (fondata in sec. al XVII-lea), Primaria - cladire de sec. XIX in stil eclectic care gazduieste Senatul si Parlamentul. Vizitam apoi Biserica Petri - cea mai veche din centrul orasului si Biserica St. Jacobi de sec. XIII cu 3 altare medievale. Dupa timpul liber alocat pentru cumparaturi pe Mönckebergstraße - principala strada comerciala din centrul orasului, plecam spre Berlin, pentru un tur panoramic cu autocarul “trecand in revista” principalele atractii: Alexanderplatz, odinioara nucleul Berlinului, Tunul Tv (360m) - cea mai inalta structura din oras, cu o platforma rotitoare si o cafenea la 207 m inaltime, cele mai vechi doua biserici: Biserica Fecioarei - Marienkirche (sec.XIII) si Biserica Nikolaikirche (sec. XIII), Primaria “Rosie” cu o frumoasa arhitectura renascentista, Piata Gendarmenmarkt cu fostele Catedrale (Franceza si Germana) si Palatul Concertelor construit in sec. XIX in stil neoclasic. Urmeaza Checkpoint Charlie - vechiul punct de trecere a frontierei in timpul Razboiului Rece, Zidul Berlinului - frontiera inter-germana, simbol al Razboiului Rece, Potsdamer Platz (in trecut taiata in doua de Zidul Berlinului), Monumentul Holocaustului, care comemoreaza moartea celor 6 milioane de evrei ucisi de nazisti, Poarta Brandenburg (sec.XVIII)- simbolul orasului, Reichstag- sediul Parlamentului German, Bd. Unter den Linden, Universitatea Humboldt- cea mai veche si mai prestigioasa universitate din Berlin, Domul - Catedrala Protestanta cea mai mare si mai bogata biserica din Berlin, si Insula Muzeelor cu cele 5 muzee ale sale, aflate pe lista monumentelor UNESCO. Cazare la Berlin, la Enjoy Hotel Berlin/ similar.
Ziua 11. POTSDAM - DRESDA - PRAGA (cca. 385 km)
Mic dejun. Incepem ziua la Potsdam, unde vom vizita Palatul si Gradinile Sanssouci- monument UNESCO, odinioara resedinta de vara si locul “fara griji” a lui Frederic cel Mare, unde primea vizita membrilor Academiei Prusace de Stiinte si a celebrului sau oaspete Voltaire. Plecare spre Dresda, supranumita Florenta de pe Elba, devastata de bombardamentele din cel de-al doilea Razboi Mondial si care a renascut insa din propria cenusa, oferind astazi iarasi splendoarea de odinioara. Admiram intr-un tur pietonal Frauenkirche - cea mai importanta biserica protestanta, Procesiunea Printilor - imagine murala realizata in portelan in sec. XIX, Palatul Regal ce gazduieste un impresionant tezaur, Opera Semper - unul din cele mai frumoase teatre din sec. XIX si Palatul Zwinger - realizat intr-un extravagant stil baroc, cea mai importanta atractie turistica din Dresda, care contine impresionante colectii de arta, portelanuri, colectii de arme, etc. Parasim apoi Germania spre Praga pentru cazare, la Krystal Hotel/similar.
Ziua 12. PRAGA - BRATISLAVA - BUDAPESTA (cca. 530 km)
Mic dejun. Incepem vizita capitalei Cehiei cu Hrad-ul (din sec. IX), cel mai mare castel medieval din lume, care atrage aproape 2 milioane de vizitatori anual. Inima castelului o constituie Catedrala Sf. Vitus, construita in stil gotic in 1344 pe locul altei biserici dedicate tot Sf. Vit in sec. X. Are dimensiuni impresionante 124 x 60 metri si o inaltime de aproape 100 m, fiind cea mai mare si importanta din tara. In incinta castelului se mai pot vizita (contra cost) Biserica Sveti Jiri, cea mai veche biserica din Hrad, construita in 920 care serveste astazi drept Galeria Nationala de Arta, precum si Ulita Aurarilor cu numeroase case din sec. XVI pastrate pana astazi. Coborand pe langa Biserica Sf. Nicolae din cartierul Mala Strana, constructie baroca din sec. XVIII, cu decoratiuni opulente mergand pana la Rococo, ajungem la Podul Carol, grandioasa lucrare din sec. XIV. Are peste 600 m lungime, 10 m latime, 16 arce protejate cu piloni pentru spargerea ghetii si 3 turnuri, doua inspre Mala Stana si unul catre Stare Mesto. De la inceputul sec. XVIII, podul a fost decorat cu 30 de statui, majoritatea baroce, de unde si o alta denumire a acestuia, anume “Podul cu Sfinti”. Trecand podul, vizitam Piata Stare Mesto, “strajuita” de cele 2 turnuri de 80 m inaltime ale Bisericii Tyn, avand in centru statuia reformatorului Jan Hus, Primaria si turnul cu Ceasul astronomic din 1410, cel mai vechi din lume. La pranz plecam spre Bratislava, capitala Slovaciei, fosta capitala regala avand multe de oferit: o atmosfera pitoreasca, “statuile vesele”, Filarmonica, Teatrul National Slovac, vechea Primarie, Palatul Primatului, Biserica Franciscana (sec XIII), Poarta Sf. Mihail si Catedrala SF. Martin - unde 11 regi maghiari au fost incoronati, dupa batalia de la Mohacs. Deplasare spre Budapesta pentru cazare, la hotel Expo Congress/ ibis Styles/ similar.
Ziua 13. BUDAPESTA - ARAD - SIBIU - BUCURESTI (cca. 850 km)
Mic dejun. Intoarcere in Bucuresti la Academia Militara in jurul orei 23.30, in functie de trafic si formalitatile de frontiera.
Partaj
PARTAJ GARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj garantat” nu vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul.
PARTAJ NEGARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj negarantat” vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul. Turistii vor fi informati in scris cu maxim 3 zile inainte de plecare.
Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.
Donovaly - Cracovia - Varsovia - Castelul Kalmar - Stockholm - Drottningholm - Uppsala - Oslo - Goteborg - Helsingor - Copenhaga - Frederiksborg - Fredensborg - Hamburg - Berlin - Potsdam - Dresda - Praga – Bratislava